Infecția eneterovirală la copii

Infecția eneterovirală la copii:simptome,diagnostic și profilaxie

       Numărul copiilor cu maladii infecțioase, în special cu infecţii enterovirale, a crescut considerabil odată cu începerea sezonului cald. Doar în prima săptămână a lunii iunie, au fost înregistrate în municipiu 415 cazuri de infecții enterovirale, gastroenterocolite acute, toxiinfecții alimentare și salmoneloză (un caz). În 80% dintre cazuri au fost afectați copiii.

Infecţia enterovirală este o boală contagioasă acută, produsă, cel mai des, de enterovirusurile ECHO (31 de tipuri) şi Coxsackie (23 de tipuri). Enterovirusurile sunt rezistente în mediu, supravieţuind în apă 110 zile, în carne și brânză – 6 luni, pe suprafeţe – 70 de zile, în materii fecale – câteva săptămâni.

      Sursa de infecţie este omul bolnav şi purtătorul de enterovirus. Transmiterea are loc pe cale fecal-orală şi respiratorie (salivă, spută și mucus nazal). Printre factorii de transmitere se mai regăsesc produsele alimentare contaminate, apa, mâinile murdare, obiectele de uz casnic contaminate. 

Cei mai afectați sunt copiii în vârstă de 3-10 ani. Se pot îmbolnăvi adolescenţii, adulţii, rareori sugarii. Aceasta poate apărea și ca infecţie congenitală, în cazul în care gravida a suportat boala în primul trimestru al sarcinii.

      Din cauza simptomelor asemănătoare, infecția mai este numită „gripa de vară”

Perioada de incubare este de 2-10 zile. Există cazuri când persoanele infectate cu enterovirus nu prezintă simptome, în timp ce alte persoane prezintă simptome asemănătoare răcelii sau gripei.

     Primele simptome ale infecţiei cu enterovirus ar putea fi:

  • febră de la 38,5°C la 40°C, care persistă timp de câteva zile;

  • slăbiciune pronunţată şi frisoane/friguri;

  • dureri în muşchi şi în articulaţii.

     Ulterior, pot apărea (dar nu sunt obligatorii):

  • dureri în gât (angină);

  • greaţă şi vomă;

  • dureri abdominale;

  • diaree.

La unii copii, infecţia cu enterovirus provoacă încă o formă de boală, care poartă denumirea de boala gură-mână-picior, adică apar vezicule (bășicuțe) pe mucoasa gâtului şi pe amigdale, pe pielea mâinilor și a picioarelor, în prima sau a doua zi a bolii.

La unele persoane, infecţia cu enterovirus determină dezvoltarea aşa-numitei conjunctivite hemoragice acute, adică o inflamaţie şi înroşire pronunţată a ochilor, însoţită de senzaţia de usturime puternică în ochi.

La majoritatea adulţilor şi copiilor, boala respectivă decurge uşor şi se încheie cu vindecarea completă a bolnavului timp de 5-10 zile. Cu toate acestea, sunt cazuri când această infecţie poate determina apariția unor afecțiuni, precum meningită (meningoencefalită) seroasă, mialgie, hepatită, orhită, pancreatită.

     În caz de îmbolnăvire, este necesar să vă adresați la medicul de familie sau la medicul infecționist și să izolați persoana cu simptome suspecte de alţi membri ai familiei!

     Diagnosticul: de ce analize şi investigaţii are nevoie medicul pentru a confirma diagnosticul de infecţie cu enterovirus?

Principalele metode de confirmare a agentului cauzal sunt testul PCR (din lichid faringian/nazal, materii fecale, lichid cefalorahidian) și testele serologice (analiza generală a sângelui, a urinei etc.).

Printre metodele adiționale de diagnostic se numără:

  • Examen LCR (analiză citologică la suspectarea meningitei, meningoencefalitei şi altor afecţiuni).

  • Radiografie pulmonară.

  • Enzime cardiace.

  • Electrocardiogramă.

În funcție de severitatea bolii (forme ușoare, medii sau grave), este stabilit tratamentul fiecărui pacient.

     Recomandări pentru a preveni infectarea cu enterovirusuri

  • Spălați mâinile cu apă şi cu săpun, înainte de masă, după folosirea veceului, înainte de a găti etc.

  • Consumați apă din fântâni și izvoare numai după fierbere. În timpul verii, utilizați apa îmbuteliată. Din cauza dimensiunii mici a virusului, filtrul pentru apă nu-l îndepărtează.

  • Păstrați alimentele uşor alterabile la temperatura frigiderului, toate alimentele fiind ambalate și separate de produsele gătite.

  • Protejați alimentele de muşte, gândaci, furnici, rozătoare.

  • Atunci când spălați vesela, clătiți-o cu apă fierbinte.

  • Evitați scăldatul în zonele neamenajate sau în locurile interzise.